SaNtA LMT

Dor şi Ceaţă

E dimineata devreme si eu nu dorm. M-am uitat pana acum la un film in care, chit ca la sfarsit castiga, ca mai mereu, ala bun, actiunea e plina de dramatism si sacrificiu. M-am uitat la "Mongol". E ciudat. Filmul asta mi-a trezit, intr-o mica masura, dorul de a fi acasa, de a nu fi in Bucuresti.

Imi doresc sa fiu acasa, sa ploua, sa fulgere iar eu sa adorm linistit, ascutand sunetul linistitor al pucaturilor de ploaie si clatindu-mi urechile cu tunetul insotit de o spectacolu ce-mi lumina camera. Cred ca asta este lucrul care imi lipseste cel mai mult in acest moment...calmul din timpul furtunii. Inca mai traiesc cu dorinta sa vad si in bucuresti o "furtuna perfecta", in urma careia sa adorm ca un bebelus.

Sunt adormit, am devenit "melancolic" si nu-mi place. Imi va trece, dar voi ramane cu dorinta.
Ascult "Mesaj catre europa" a celor de la parazitii si realizez ca mai sunt 2 zile (una de acum) pana cand ar terbui sa ma duc la vot. Cu cine sa votez? Am oare de ales? TOTI sunt o apa si un pamant.

Va sfatuiesc macar sa cititi versurile,mai ales ultimul paragraf, daca aveti impresia ca nu merita sa cautati si sa ascultati melodia.

Mesaj pentru Europa:
Nu suntem ciori nu stam in corturi
Facem eforturi sa ne elevam
Si nu cantam pe strazi in Viena la acordeon
Noi nu cersim cu handicapu la vedere sa facem avere
Si nu ghicim viitoru in palma in dughene mizere
Noi nu purtam fuste inflorate si nu furam din buzunare
Nu emigram in Suedia cu 7 copii sa ne dati ajutoare
Dati vina pe noi din Berlin in Pamplona de-mi sare voma
Mancamiati p... n-o sa gasiti un roman in rulote la roma
Noi inghetam in sali de clasa de la 6-7 ani(p... mea)
6-7 ore pe zi fara caldura mancare si bani
Avem parinti saraci acasa si-un lucru e sigur
Ni se cultiva dorinta de-a reusi in viata de unu singur
Ne confruntam cu legi noi date de boi
Danseaza cu noi valsul p.... mele e un pas inainte doi inapoi
Ma pis pe gay si nui normal ca copiii mei sa vada
Homosexuali care se ling in gura ostentativ pe strada
E la moda sa fim toleranti da nu reinviem sodoma
Nu putem trimite bulangii in pachet la Barcelona,
Suntem ruda saraca deci nu putem fi frati
Mesaj pentru europa :
CRED CA NE CONFUNDATI!!




N-avem 7 frati acasa
Mama chiar nu e bolnava
Tata si-a beut rapid cafeaua
S-ia plecat la munca-n graba
Facem facultati si dam pe carti ultimu ban
No sa fim vreodata gunoieri la Amsterdam
Vorbim 3 limbi si va putem conduce avioanele
Da nu putem in p... mea socializa cu tomberoanele
Fortam usi inchise traim cu vise nepermise
Si muncim legal un an pentrun pumn de fise
Baga la cap repede credene noi nu mancam lebede
Ne respectam ne rezolam singuri problemele
Javrele si curvele in Madrid va ingroasa satrele
Noi romanii stam la rand sa umplem teatrele
Votam in scarba e adevarat si tara e praf pulbere fina
Caci e mai ieftin sa dai banu jos cand cumperi o ruina
Banii pe 10 ani de la U.E. dispar in vile
In strazi inexistante si tehnologii inutile
Daca avem pile bai carnatilor pardon... bai fratilor
Putem cere detalii picante in Padurea Sparzuratilor
(Sunt inofensiv da gandu meu e criminal.....)



Timpul s-a scurs pentru aceasta prezentare, la final trebuie sa precizam ca Romania e o tara in Africa noi traim in gauri insalubre sub pamant, suntem canibali, vanam sobolani cu arcu', n-avem masini ca ne deplasam prin copaci vopsiti in galben si toate constructiile care le puteti admira daca alegeti sa faceti o excursie pe aceste meleaguri au fost construite de o civlizatie superioara cu care noi nu avem nici o legatura.....Va Multumïm!!

Va transmit neata si rumegare placuta a ideilor.

P.S: va adaug aici articolul cu interviul celor de la Parazitii cu privire la melodia de mai sus si cu albumul, in general http://www.cotidianul.ro/index.php?id=16118&art=39807&cHash=7b1cb76c83

Dialog cu Alter Ego-ul meu

"Cine esti,cine sunt, ce mai beau, ce mai cant?
Ce mai fac, ce mai simt?
Oare mai pot sa mint?
Cine sunt, cine esti, oare ma mai iubesti?
Cine e, cine nu, care eu, care tu?"

Ma tot chinui egou-ul meu cu astfel de intrebari (ce-i drept, cele de mai sus sun versurile din "Cantec de dragoste" a celor de la Zob).

-"Ce cauti tu aici? De ce nu esti altceva, o floare, un copac, un fluture?"
-Ce sa-i raspund la astfel de intrebari? "Stii draga eu-le, nu stiu care ar fi menirea mea in lume, dar nu mi-as putea inchipui lumea fara mine. Nu ar mai avea pe cine sa iubeasca, nu ar mai avea pe cine urasca, nu as mai fi eu sa fac lumea sa zambeasca."
-"Chiar crezi ca esti singurul? :)) Ca tine mai sunt multi..."
-"Da, dar aia nu sunt eu."
-"Cum spui tu!... Si totusi, nu mi-ai raspuns la intrebare: ce cauti tu aici?"
-"Sunt o raza de bucurie pe fetele celor pe care ii intalnesc, sunt copilul acela trasnit care enerveaza prin calmul lui, sunt in cautarea unui ideal pe care il caut din mers."
-"Ocolesti raspunsul si nu e bine."
-"Bineee! Recunosc! Nu am nici cea mai vaga idee de ce ma aflu aici, care e rolul meu sau ce vreau. Astept de la ceilalti aceste raspunsuri, dar nu mi le da nimeni :("
-"Nici nu le vei primi vreodata. Pana ai sa gasesti raspunsul, eu ma reintorc in cochilia mea impenetrabiala, acolo unde nimeni nu stie de mine. Noi doi vom mai avea o discutie odata si odata."

Cronicile din Codreanu: Piesa, Actorii şi Culisele

Nu stiu de ce am postat acest articol, poate doar pentru a avea sansa sa ma laud in acest fel ca am jucat teatru la liceu si am mai si scris in revista liceului? (dar nu e asa :p)

E o oră destul de înaintată în noapte iar eu mă gândesc că trebuia sa fi dat acest articol acum 2 zile. Haideţi totuşi să lăsăm astea la o parte şi să vă spun o poveste:

„A fost odată ca niciodată o idee. Aceasta s-a născut într-un anotimp ploios, într-o frumosă zi de toamnă. Aşa a luat fiinţă trupa de teatru a liceului, pe numele ei, HYPNOS.

Se pierde in negura vremii primul care a adus teatrul in liceul nostru, dar, totuşi, o legendă spune, că acum doi ani, doi vrăjitori, cel de la Miazăzi, prof. Mihai Dănuţ şi cel de la Miazănoapte, actorul Simon Salcă Jr., au stat la baza formării acelei trupe mai sus menţionată.

Totul a început în momentul în care o mână de elevi, nu mai înalţi de 1,85m, dar cu aşteptări foarte mari, au avut un vis. Se făcea că ei, actori profesionişti fiind, erau aplaudaţi la scenă deschisă de zeci de mii de spectatori. „Şi totuşi...Moarte”, o piesă scrisă de Ana Alexandra Farcaş, o fată de numai 18 ani la un liceu din Blaj, a fost prima piesă care a ieşit de pe mâinile acestor ucenici, sub îndrumarea atentă a magiştrilor. Prima reprezentaţie a avut loc in aprilie 2005, dar nu s-a bucurat de succesul scontat, cel puţin pe plan local. Pe de altă parte, piesa s-a aflat la un sfert de pas de a lua premiul pentru regie la Festivalul LicART.

Din acel moment au mai trecut doar vreo 5 luni până când o altă generaţie de ucenici s-au apucat de treabă. Da’ ce treabă ...!?! Un ditamai textu antic, scris de Plaut, împărţit în 5 acte plus filmare şi proiecţie. Aşa că, rezolvând o ecuaţie foarte simplă:
antic + modern= comedia „Gemenii”  o piesă foarte gustată atât de cei tineri cât şi de cei mai în vârstă.

Acestor „mici” actori li s-a împinit un vis, acela fiind cel de a juca pe o scenă profesionistă şi, nu o dată, ci chiar de doua ori: o dată participând la Festivalul de Teatru pentru Elevi, unde au câştigat toate premiile, iar cea de-a doua oară într-un spectacol de sine stătător, unde au rupt ropote de aplauze.

Cine şi-ar fi închipuit că se va ajunge aici? Păi...cam nimeni, deoarece au existat destule piedici în calea „succesului” celor două generaţii.
Şi am încălecat pe-o şa şi v-am spus cromica - aşa...”
Tot ce vă pot ura e să vă duceţi la teatru şi să jucaţi teatru, nu numai în faţa profesorilor ci şi pe scena.
Semnat:actor amator... de umor, Liviu cel Culturalizat

Poezie cu pixeli

poezia asta am citit-o cu ceva timp in urma pe forumul acadeiei de gashca. nu stiu cine a scris-o, dar o dau si eu mai departe:


Sunt un pixel.

Sunt un pixel.
În formă pătrată de monitor atârn,
Ca un bătrânel obosit, cu nasul cam cârn.
Aş vrea să fiu liber, s-alerg prin spanac,
Prin Spania, sau Franţa, sau chiar prin Nădlac.

Sunt un pixel.
Dar sunt captiv şi sunt cam pătrat,
Pe ecranul amatorului acesta ratat.
Ţin minte zilele când singur mă jucam,
Nu când eram o culoare, într-un gri program.
Eram şi dinamic, PHP codat,
Nu un program ieftin, ilegal şuntat.
Mă mută în sus şi în jos obsesiv,
Ca pe un puşcariaş, ostentativ.

Sunt un pixel.
Pot să fiu în mii şi mii de culori,
Dar acum sunt leneş şi stins,
Pot să fiu în culori calde, sau reci, ţipători,
Dar acum butonul de stop mi-a atins.

Sunt un pixel.
În rezoluţii multe şi felurite setat,
Dar tot nefericit, veşnic resetat.
Viaţa mea este în alb şi negru trăită,
Deloc interesantă, deloc felurită.

De ce nu mai scrie un blogger cand nu mai scrie?

Copyrighted from http://ragna.ablog.ro/:

Pentru că nu are timp?
Pentru că nu mai ştie ce?
Pentru că s-a trezit cu spatele la tastatură?
Pentru că nu i se mai pare destul de cool?
Pentru că trebuie să aducă şi el o pâine în casă?
Pentru că are cititori fie puţini, fie dezinteresaţi?
Pentru că nimeni nu comentează la rahaturile pe care le scrie?
Pentru că s-a plictisit şi de blog şi de gândurile lui?
şi aşa mai departe...